O colegă de generaţie l-a caracterizat, nu de mult, ca pe o persoană care, apărând pe lume în nordul republicii, a rămas fidel baştinei sale şi face lucruri importante. Consideră că, până la urmă, sub aspect politic, l-a crescut şi l-a format familia pre nume PPCD. Tot activitatea în cadrul acestei formaţiuni, în primul rând fiind vorba de Organizaţia de Tineret “Noua Generaţie”, l-a ajutat să-şi găsească partenera de viaţă. Soţia e originară din Chişinău, el e de la Bălţi, s-au întâlnit undeva la mijloc şi din septembrie trecut sunt în rândurile oamenilor gospodari.
- Deseori, Bălţiul este numit „capitala de nord” a Republicii Moldova. Vă simţiţi locuitor al unei capitale, ceva mai mici, moldoveneşti?
- Într-adevăr, Balţiul este numit capitala de nord a Republicii Moldova şi, cu toată modestia, îmi place să afirm acest lucru. Mă mândresc cu oraşul meu, în care m-am născut şi m-am format şi ca locuitor al acestuia. Iată de ce, repet, cred că baştina mea este cel mai frumos oraş. În pofida părtinitoarei mele păreri, Bălţiul este cea mai mare localitate din nordul ţării, un important centru economic, cultural şi universitar. Anume aceşti indici l-au şi catalogat drept capitală a nordului. Mi-ar plăcea şi mai mult dacă, într-un viitor previzibil, Bălţiul ar fi declarat capitală culturală europeană, aşa precum e Sibiul, de exemplu, oraş provincial ca şi Bălţiul, ce a fost declarat capitală culturală a Europei în anul 2007. Poate că este un vis, însă şi visele devin realitate, dacă doreşti mult acest lucru şi, desigur, munceşti la fel de mult.
- La anumite etape de răscruce, lucru demonstrat de cele aproape două decenii, de când ne-am proclamat Independenţa, relaţiile dintre reprezentanţii diferitor etnii conlocuitoare se cam acutizează. Care e starea de lucruri la ora actuală, în acest sens, la Bălţi?
- Înţeleg la ce vă referiţi. Este o părere în ţară că Bălţiul ar fi un oraş „roşu”, dominat de comunişti, că este un oraş rusesc în care limba româna nu prea se aude pe stradă, că este un butoi de pulbere multietnic, care oricând poate exploda. Este şi o parte de adevăr în aceste caracteristici, şi aici mă refer anume la faptul că, spre deosebire de majoritatea localităţilor din ţară care, începând cu anii ’90 ai secolului trecut, s-au bucurat şi de administraţii româneşti, bălţenii nu au avut parte de un asemenea privilegiu niciodată. Astfel, până în anul 2001, Bălţiul a fost guvernat de interfrontişti şi de socialişti, iar din 2001 şi până în prezent, este guvernat de comunişti. Bălţenii n-au avut niciodată un primar român. Asta a făcut ca limba română să se simtă străină în administraţia publică locală bălţeană. Până la accederea creştin-democraţilor în Consiliul Municipal Bălţi, toate şedinţele Consiliului municipal s-au desfăşurat în limba rusă. Asta, deoarece n-avea cine să riposteze. Până la venirea noastră, toate materialele erau elaborate în limba rusă. Acum, 90 la sută din documentele recomandate pentru examinare sunt prezentate în limba română. Mulţi dintre consilieri au prins curaj şi vorbesc în limba română, iar unii dintre ei, atunci când sunt aleşi în calitate de preşedinte al şedinţei, o moderează în limba română.
Mitul oraşului rusesc a fost spart în 2003, atunci când au fost prezentate datele recensământului care, dacă e să vorbim de structura etnică, a arătat că 52 % din populaţie s-au declarat moldoveni şi 2% - români. Prin urmare, obţinem, în total – 54 la sută de români/moldoveni, faţă de 46% de moldoveni, în anul 1990.
În ceea ce priveşte relaţiile dintre diferite etnii, ele au fost şi sunt agreabile până apare vreo provocare din partea guvernării sau a administraţiei publice locale. Astfel de momente au fost în anul 2002, atunci când guvernarea comunistă intenţiona să oficializeze limba rusă ca a doua limbă de stat şi să schimbe denumirea istoriei noastre naţionale; în 2003, atunci când Consiliul Municipal Bălţi a decis reinstalarea monumentului lui V. I. Lenin; în 2007, atunci când V. Voronin a declarat, într-o şedinţă a filialei PCRM de la Bălţi, că intenţionează să experimenteze la noi în oraş introducerea în şcoli a limbii moldoveneşti, ca obiect de studiu în locul limbii române. Evident că aceste provocări au stârnit nemulţumiri, chiar revolte în sânul populaţiei româneşti, care a ripostat şi, până la urmă, a învins.
Cu excepţia perioadelor tensionate menţionate mai sus, Bălţiul duce o viaţă liniştită, cu nevoile şi bucuriile sale, ca şi orice alt oraş din ţară.
- De unde îşi trage rădăcinile dragostea dumneavoastră faţă de jurisprudenţă? Dragoste, zic, pentru că bănuiesc că vă place ceea ce faceţi. Or, lucru ştiut, atunci când nu pui suflet în munca depusă, nu pre ai ce te aştepta la rezultate scontate…
- De acest fapt sunt convins. Orice lucru trebuie făcut cu dăruire de sine şi cu mult efort, şi atunci obţii rezultate remarcabile. Trebuie să recunosc că n-am avut o idee preconcepută despre viitoarea mea profesie, însă tot timpul am manifestat iniţiativă şi interes faţă de dificultăţile din cadrul societăţii, faţă de felul în care acestea se soluţionau. Aveam nevoie de un cadru în care să mă pot implica în rezolvarea acelor probleme, să fiu mai aproape de oameni şi de necazurile lor. Am hotărât că acel cadru ar fi domeniul juridic. Mi s-a părut că un jurisconsult, profesia de avocat, este cea mai potrivită pentru a ajuta oamenii să-şi rezolve în timp real problemele cu care se confruntă. Am apreciat că avocatul este un profesionist specializat în rezolvarea problemelor pe căi legale şi mi s-a părut fascinant să reuşeşti să găseşti căile potrivite pentru atingerea rezultatului, urmând dispoziţiile legale.
Cred şi acum că jurisconsulţii sunt un factor important în desfăşurarea fără convulsii a proceselor sociale şi mi se pare că ei pot contribui la bunăstarea şi liniştea oamenilor într-o măsură foarte semnificativă.
- Activitatea în domeniul dreptului are anumite conexiuni cu cea politică. Dar nu e neapărat să faci şi una, şi alta. Dumneavoastră, de ce aţi preferat să combinaţi aceste două activităţi?
- Există o idee preconcepută la noi în societate, potrivit căreia politicienii trebuie să fie jurişti sau economişti. Alegerile din 2001, mă refer la perioada preelectorală, au cunoscut şi un astfel de caz: în cursa pentru fotolii în Parlament se inclusese un întreg bloc de candidaţi, care avea titulatura celor două profesii – Alianţa juriştilor şi economiştilor. Istoria ne dă exemple ale unor politicieni remarcabili care veneau din profesii, aparent, străine politicului. Sunt de remarcat Václav Havel, care a fost scriitor, Ronald Reagan, care a venit în politică de la Hollywood, Mart Laar - prim-ministrul Estoniei, care este de profesie istoric. Pe de altă parte, avem exemple ale unor mari politicieni români care au fost şi avocaţi celebri, dar şi adevăraţi patrioţi ai neamului, precum Kogălniceanu sau Delavrancea. Exemplele de mai sus îmi întăresc convingerea că principala calitate a politicianului este dragostea de ţară, de neam, de aproapele tău. Dorinţa sinceră de a servi ţara trebuie să cuprindă orice politician. Oricare alt scop în politică trebuie blamat de societate. Convingerea mea este că Republica Moldova poate deveni un stat de succes, care să producă valori. Pentru acest ideal vreau să-mi consacru activitatea. Iar jurisprudenţa mă va ajuta în toate pe câte mi le propun.
- De ce aţi aderat anume la creştin-democraţi?
- Pentru că sunt tânăr şi îmi place acţiunea. Am aderat la PPCD în anul 2000, la vârsta de 19 ani. Ca şi orice tânăr la acea vârstă, eram o fire rebelă, revoluţionară chiar. PPCD corespundea perfect stării mele sufleteşti. În 2002, PPCD mi-a oferit oportunitatea să simt pulsul evenimentelor de acum 12 ani. Mai târziu, am constatat că anume creştin-democraţii sunt o adevărată echipă de politicieni profesionişti, scopul principal al acesteia fiind nimic altul decât bunăstarea societăţii şi construcţia unui al doilea stat românesc de succes. Doar creştin-democraţii sunt capabili de jertfire de sine pentru ţară şi neam. Pentru noi, puterea este un mijloc în atingerea obiectivului nostru strategic, nu un scop în sine. Pentru restul formaţiunilor politice, cucerirea puterii reprezintă scopul final. Asta ne deosebeşte pe noi, creştin-democraţii, de alte formaţiuni politice – obiectivul urmărit.
La o distanţă de 8 ani, constat că aderarea la PPCD a fost cel mai important pas din viaţa mea. Aici, la PPCD, am crescut, m-am format, dar şi m-am însurat. Anume la „Noua Generaţie” am întâlnit viitoarea mea soţie.
- Cine dintre avocaţii cu renume, şi aici mă refer la cei de pe toate meridianele lumii, vă serveşte drept far, atunci când vă aplecaţi asupra unui dosar sau altul?
- Nu cred că trebuie să ne călăuzim de exemplele unor avocaţi de pe alte meridiane, pentru că şi neamul românesc a avut avocaţi de excepţie, cu care se poate mândri întreaga omenire. Şi aici mă refer, din nou, la Mihai Kogălniceanu şi Barbu Ştefănescu Delavrancea. La orele de literatura română, disciplină pe care am studiat-o în şcoală (spre deosebire de colegii mai în vârstă care, cu toate acestea, fiind obligaţi să-i citească şi să-i ridice în slăvi pe un Ion Canna, pe un Leonid Corneanu sau Nichita Marcov, tot români la minte au rămas), am învăţat mai mult despre operele artistice ale celor două personalităţi, opere care prezintă şi vor continua să prezinte o adevărată valoare. Mai puţin ştim despre activitatea lor profesională. Ambii au fost cei mai de seamă avocaţi, politicieni şi oratori ai epocii lor. Toate cele trei domenii în care s-au remarcat pe plan profesional, le-au stăpânit cu desăvârşire. Pe lângă acest fapt, au fost şi înflăcăraţi patrioţi ai neamului românesc.
De astfel de personalităţi avem nevoie şi în politica moldovenească.
- Aţi putea să-mi spuneţi care este procesul cel mai de răsunet pe care l-aţi câştigat în instanţă?
- Cel mai de răsunet proces din activitatea mea abia va urma. Vor urma atât procese juridice, cât şi politice. Un proces important se află acum pe rol la Curtea Supremă de Justiţie. Am în vedere un nou dosar „Lenin”, pe care l-am iniţiat alături de alţi colegi din cadrul Consiliului municipal Bălţi. Este a treia tentativă a colegilor din fracţiunea PCRM de a-l oficializa, ş-apoi de a-l readuce pe Lenin în centrul municipiului nostru. Primele două tentative de reinstalare a monumentului lui Lenin în centrul municipiului au eşuat datorită protestelor active iniţiate de creştin-democraţii bălţeni. Au urmat două procese de judecată, care au fost pierdute de comunişti. Care va fi soarta dosarului aflat acum pe rol, vom afla în scurt timp. Eu însă, sunt optimist.
- Vi s-a întâmplat să pierdeţi, compărând la bară? Dacă da, în ce măsură acest eşec v-a afectat şi imaginea de politician?
- N-am pierdut niciodată categoric. Dar este adevărat că n-am avut prea multe procese. Cât despre imagine, putem constata că unii avocaţi-politicieni se implică în procese fără sorţi de câştig tocmai pentru a-şi câştiga un plus de imagine, dar şi pentru a se alege cu onorarii grase.
- Dacă aţi avea acest drept, ce iniţiative legislative aţi înainta, în primul rând, spre dezbateri, corpului de deputaţi?
- Problemele pe care le văd eu sunt multiple. Unele din ele trebuie rezolvate în mod prioritar. De exemplu, adoptarea legii răspunderii ministeriale întârzie de vreo 15 ani, reforma procuraturii – la rândul ei, constituie o mare restanţă faţă de instituţiile europene. De asemenea, prioritare sunt iniţiativele de susţinere a tinerilor în domeniul învăţământului, prin acordarea de burse sociale celor care provin din familii cu venituri salariale mici, iniţiativă ce ţine de acordarea de facilităţi în obţinerea de credite ipotecare pentru tinerii care doresc să-şi procure o locuinţă ş.a.
- Ce vă displace cel mai mult în realitatea care ne înconjoară?
- Indiferenţa şi lipsa de iniţiativă a multor tineri. După care ar urma tratarea cu superficialitate a problemelor care îi înconjoară. Şi acest fapt se observă şi în rezultatul participării limitate, asta fiindu-le preferinţa, a tinerilor la alegeri. În 2005, PPCD a depus un mare efort ca studenţii care îşi fac studiile la Chişinău să poată să voteze în oraş fără să plece acasă la părinţi, ca până la urma participarea tinerilor la alegerile din Chişinău să fie de 25 la sută. Cam acelaşi fenomen se observă şi la Bălţi. Poate, includerea masivă pe lista PPCD, în calitate de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 5 aprilie, a unor persoane cu vârsta sub 30 de ani, îi va motiva pe tineri să fie mai activi în scrutinul care urmează să aibă loc.
- Un avocat redutabil trebuie să se autoperfecţioneze încontinuu. Reuşiţi să faceţi acest lucru?
- Toţi avem nevoie de autoperfecţionare. Şi asta este valabil pentru întreaga ţară. Trebuie să avem tendinţa ca în fiecare zi să devenim mai buni decât ieri, mâine – mai buni decât azi ş.a.m.d. Doar aşa putem reuşi, atât în propriile domenii de activitate, cât şi la nivel de societate, în general.
- Care este cartea dumneavoastră de căpătâi?
- În activitatea profesională, mă ghidez de lucrările marilor teoreticieni români.
În rest, îmi place să citesc cărţi în care este abordată ştiinţa comunicării, operele filosofilor români, precum şi volume scrise pe teme istorice. Acum citesc „Tratat de istoria religiilor” de Mircea Eliade.
- În preajma sărbătorilor de Crăciun, mai exact, la 19 decembrie anul trecut, în cadrul celei de a V-ea ediţii a Galei premiilor „Inima de Aur”, organizată de Fundaţia pentru Democraţie Creştină din Republica Moldova, aţi fost remarcat, citez, “pentru angajament exemplar în lupta pentru libertate şi democraţie”. Cum e să te pomeneşti într-o listă cu personalităţi notorii din Republica Moldova, România, Germania, Serbia, Ungaria, Georgia, Ucraina şi Polonia, care au contribuit substanţial la promovarea intereselor naţionale ale ţării noastre în lume şi la afirmarea valorilor democratice, creştine şi europene? Ce înseamnă pentru dumneavoastră această distincţie?
- Am făcut şi fac, în continuare, ceea ce îmi şopteşte inima. Bineînţeles că a fost o surpriză pentru mine, fapt pentru care îmi rămâne doar să-mi exprim recunoştinţa. Dar dacă încercaţi să mă provocaţi la un răspuns în care să se conţină flatări sau autoaprecieri, n-o să reuşiţi. Pentru că, la acest capitol, prefer să vorbească alţii despre mine.
- La final, urmează întrebarea tradiţională pe care o adresez, în cadrul acestei rubrici, interlocutorilor mei: aveţi un mesaj ceva mai special pentru cititorii publicaţiei noastre?
- Le urez tuturor cititorilor multă sănătate, credinţă şi izbândă în toate. Cu toţii merităm o viaţă mai bună şi avem şansa să ne construim propriul destin împreună. Trebuie să avem credinţă pentru ceea ce facem şi încredere în forţele proprii. Tinerilor le urez succese în noul an şi mai multă implicare în viaţa publică. Pentru prima data tinerii din R. Moldova au şansa să fie reprezentaţi masiv în Parlament de semenii lor. De aceea, nu pot pierde această oportunitate. Sus Inima şi Dumnezeu să binecuvânteze R. Moldova!
- Vă mulţumesc.
Fişier biograficS-a născut la 26 februarie 1981, în oraşul Bălţi. A absolvit Şcoala medie nr. 20 din partea locului (actualul Liceu “Vasile Alecsandri”). Ulterior, a urmat Facultatea de Drept a Universităţii de Stat “Alecu Russo” din Bălţi. După absolvirea facultăţii înfiinţează, alături de alţi colegi, Asociaţia pentru drepturile omului “LEX XXI”. Între anii 2004 şi 2006 urmează cursurile postuniversitare la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, specialitatea Dreptul comerţului internaţional. Actualmente, activează în calitate de jurist în cadrul Cartelului Ţărănesc “Sfântul Gheorghe”. Pe lângă limba română, vorbeşte rusa şi engleza. A participat la numeroase seminare, şcoli şi conferinţe din ţară şi de peste hotare.
Petru POIATĂ
